Secretarul este funcționar public - extras legislatie

Art. 51. - Modificări (1)

Fiecare comună, oraș și subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului are un secretar salarizat din bugetul local. Secretarul este funcționar public, cu studii superioare juridice sau administrative. În mod excepțional, la comune și la orașele având sub 30.000 de locuitori, în funcția de secretar pot fi numite și persoane care au alte studii superioare sau numai bacalaureatul. Secretarul nu poate fi membru al unui partid sau al unei formațiuni politice, sub sancțiunea eliberării din funcție.

Art. 52. -

(1) Numirea secretarului se face de către prefect pe baza propunerilor consiliului local, la inițiativa primarului, pe bază de concurs sau de examen.Modificări (1)

(2) Concursul sau examenul se organizează de către primar, potrivit legii, în termen de 45 de zile de la data la care postul a devenit vacant. Din comisia de concurs sau de examinare vor face parte, în mod obligatoriu, câte un reprezentant al prefectului, al președintelui consiliului județean și al consiliului local respectiv. Ordinul de numire se emite în termen de cel mult 10 zile de la primirea propunerii.Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (1)

(3) Secretarul se bucură de stabilitate în funcție și se supune regulilor cuprinse în statutul funcționarului public.

(4) Eliberarea din funcție a secretarului se face de către prefect, numai la propunerea consiliului local, adoptată cu votul a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție, la inițiativa primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor.Modificări (1)

(5) Sancționarea disciplinară a secretarului se face de către prefect, la propunerea primarului sau a consiliului local, în condițiile legii.Modificări (1)

Art. 53. -

(1) Secretarul îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții principale:

a) participă la ședințele consiliului local;Modificări (1)

b) asigură buna funcționare a compartimentelor și activităților cu caracter juridic din cadrul aparatului propriu al consiliului local;Modificări (1)

c) avizează proiectele de hotărâri ale consiliului local, asumându-și răspunderea pentru legalitatea acestora;

d) primește și distribuie corespondența; urmărește realizarea răspunsului în termenul legal;Modificări (1)

e) asigură efectuarea lucrărilor de secretariat;

f) asigură convocarea consiliului local;Modificări (1)

g) pregătește lucrările supuse dezbaterii consiliului local;

h) comunică și înaintează, în termen de 10 zile, dacă legea nu prevede altfel, autorităților și persoanelor interesate, actele emise de către consiliul local sau de către primar;

i) asigură aducerea la cunoștință publică a hotărârilor și dispozițiilor de interes general;

j) eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului, în afara celor cu caracter secret stabilit potrivit legii; eliberează extrase sau copii de pe actele de stare civilă;

k) legalizează semnături și confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale, cu excepția celor care se eliberează de autoritățile publice centrale;

l) asigură funcționarea compartimentelor de stare civilă, autoritate tutelară și protecție socială;

m) ține legătura cu organizațiile de cult din unitatea administrativ-teritorială și face propuneri primarului sau consiliului local pentru soluționarea problemelor legate de buna lor funcționare.

(2) Secretarul îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau încredințate de către consiliul local sau de către primar.

Secțiunea a 2-aServiciile publice ale comunei, ale orașului și aparatul propriu
al consiliului local
Modificări (1)

Art. 54. - Modificări (1)

Serviciile publice ale comunei sau ale orașului se organizează de către consiliul local, în principalele domenii de activitate, potrivit specificului și nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale și în limita mijloacelor financiare de care dispune.

Art. 55. - Modificări (1)

(1) Numirea și eliberarea din funcție a personalului din serviciile publice ale comunei și ale orașului se fac de către conducătorii acestora, în condițiile legii.

(2) Numirea și eliberarea din funcție a personalului din aparatul propriu al consiliului local se fac de către primar, în condițiile legii.

(3) Consiliul local poate recomanda, motivat, primarului, eliberarea din funcție a conducătorilor compartimentelor din aparatul propriu.

Art. 56. -

Consiliul local aprobă regulamente de organizare și funcționare a aparatului propriu, stabilește competențele și atribuțiile personalului, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 57. - Modificări (1)

(1) Condițiile privind numirea, angajarea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție, drepturile și obligațiile personalului din serviciile publice ale comunei și ale orașului, precum și ale personalului din aparatul propriu al consiliului local, sunt stabilite prin lege și regulamente.

(2) Funcționarii din aparatul propriu al consiliului local se bucură de stabilitate în funcție și se supun prevederilor statutului funcționarilor publici.

Art. 58. -

(1) În raporturile dintre cetățeni și autoritățile administrației publice locale se folosește limba română.

(2) Cetățenii aparținând minorităților naționale, în raporturile lor cu autoritățile administrației publice locale și cu aparatul acestora, se pot adresa oral sau în scris și în limba lor maternă.Modificări (1)

(3) Cererile prezentate în scris vor fi însoțite de traducerea lor în limba română.

(4) În cazul în care reprezentantul autorității publice sau funcționarul acesteia nu cunoaște limba minorității respective, se va folosi un interpret.Modificări (1)

Art. 59. - Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1)

Primarul, viceprimarul, secretarul comunei, orașului sau municipiului, împreună cu aparatul propriu al consiliului local constituie primăria comunei, orașului sau municipiului, instituție publică cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și soluționează problemele curente ale colectivității locale în care funcționează.